luni, 23 aprilie 2012

Instrumente necesare si software-uri pentru Linux Backtrack 5

Instrumente necesare si software-uri pentru Linux Backtrack


Movie/Video player for Gnome

 sudo apt-get install totem-gstreamer

 Team viewer 

sudo dpkg -i teamviewer_linux.deb

 Zip & Unzip for Linux

sudo apt-get install zip

 Empathy Chat Client for Linux


sudo apt-get install empathy


 PDF Reader for Linux 

sudo dpkg -i FoxitReader_1.1.0_i386.deb
  
Office for Linux 

sudo apt-get install openoffice.org  

Software Manager for Linux 
  
  apt-get install kate
  
Firewall for Linux
 
sudo apt-get install firestarter

Gwibber Social Media Client 

sudo apt-get install gwibber  

FTP Client for Linux
sudo apt-get install gftp 

sudo apt-get install ubuntu-restricted-extras 

sudo apt-get install w32codecs 

sudo apt-get install w32codecs libdvdcss2 

How to Update & Upgrade Linux
sudo apt-get upgrade

sudo apt-get update  

 VLC Media Player

 sudo apt-get install vlc vlc-plugin-pulse mozilla-plugin-vlc




Instalare Nessus pe Backtrack 5

Nessus este unul dintre cel mai bun scanner , care este disponibil în două moduri atât pentru acasă cat şi comercial , Nessus pentru home user este liber de cost. Cu toate acestea, avem şi OpenVAS Nexpose ambele sunt, de asemenea, un scaner de vulnerabilitate bun


root@bt:~# apt-get install nessus 

 root@bt:~# /opt/nessus/sbin/nessus-adduser

Faza de înregistrare este important , pentru înregistrare mergi la http://www.nessus.org/register/

root@bt:~# /opt/nessus/bin/nessus-fetch --register cheia ta

root@bt:~# /etc/init.d/nessusd start

Instalare Skype pe Backtrack 5



Instalare Skype pe Backtrack 5 pas cu pas....




Download:    http://www.skype.com/intl/en-us/get-skype/on-your-computer/linux/downloading.ubuntu64






Tastaţi comanda de mai sus în terminal
Când deschideţi Skype din meniu ar trebui să arate ca imaginea de mai jos ...




duminică, 22 aprilie 2012

Instalare Team Viewer pe Backtrack 5





wget http://www.teamviewer.com/download/version_7x/teamviewer_linux.deb
dpkg -i teamviewer_linux.deb





Pentru distribuţie bazata pe RPM CentOS/RHEL
wget http://www.teamviewer.com/download/version_7x/teamviewer_linux.rpm
rpm -ivh teamviewer_linux.rpm

joi, 19 aprilie 2012

Prințesa Diana: “Mă vor ucide”, de Conchan Calleja

"Când nimeni nu te ascultă și simți că nimeni nu te ascultă, se poate întâmpla orice. De pildă, dacă simți atâta durere pe dinăuntru, ajungi să-ți faci rău pe dinafară, fiindcă vrei să fii ajutat, chiar dacă așa ești ajutat într-un mod greșit și altfel decât ai, de fapt, nevoie".

Cartea este o anchetă a tuturor dovezilor legate de teribilul accident din 31 august 1997 din tunelul Pont d’Alma din Paris, când prințesa Diana, logodnicul său Dodi (Emad) Al Fayed și șoferul Henri Paul și-au pierdut viața.
În momentul separării de Prințul Charles (care trăia o aventură cu Camilla Parker), Prințesa inimilor spunea că “Trei sunt prea mulți într-o căsnicie”. În lunile dinaintea accidentului ea a mărturisit că a primit telefoane de amenințare și că “ ... plănuiește un accident cu mașina mea. Defectarea frânelor, răni grave la cap, ca să aibă astfel cale liberă și să se însoare”. Concluzia medicilor a fost că prințesa a decedat în urma unei hemoragii masive din venele pulmonare și a rupturii de pericard. Ea era conștientă în momentul sosirii salvatorilor (00:26) și a fost adusă la spital abia peste 90 minute (02:00). După 2 ore în sala de operație, prințesa a fost declarată decedată (04:00). La ora 5 era deja îmbălsămată.

A fost Lady Di atât de incomodă pentru Casa Regală Britanică? Se temea Coroana ca nu cumva prințesa (viitoarea Regină-Mamă) să adopte religia musulmană, iar viitorul rege să aibă unul sau mai mulți frați vitregi arabi? Sau presa, cea care i-a fost un aliat de nădeje în activitățile ei sociale, a urmărit-o cu paparazzi până a ucis-o?
În spatele unui deces plin de incertitudini și al anchetelor care cataloghează nefericitul eveniment ca un simplu accident de circulație (cauzat de viteza excesivă cu care prințesa de Wales și Dodi Al Fayed încercau să scape de paparazzi), jurnalista descoperă numeroase lucruri care nu se leagă:
> de ce a fost întârziată cu 90 minute transportarea prințesei Diana de la locul accidentului la spital (ea fiind conștientă în momentul sosirii primelor echipe de salvatori)? De ce au fost ocolite 2 spitale care se aflau foarte aproape de locul accidentului și a fost transportată la un spital situat la 6 km? Chiar și așa, de ce s-au parcurs în 90 minute doar 6 km?
> de ce și din ordinul cui a fost Lady Di îmbălsămată la o oră după declararea decesului, fără să se practice autopsie (care era obligatorie)?
> de ce nicio cameră video de securitate din aproprierea accidentului nu a înregistrat nicio imagine în momentul coliziunii? (locația fiind una foarte bine supravegheată video)
> de ce nu a înregistrat niciun radar presupusul exces de viteză cu care Mercedesul în care se aflau prințesa și Dodi a trecut prin centrul Parisului?
> de ce s-a ținut ascuns faptul că prințesa era însărcinată în 9-10 săptămâni cu Dodi Al Fayed?
> de ce proprietarul magazinului de bijuterii de unde Dodi cumpărase inelul de logodnă a fost amenințat să nu recunoască faptul că arabul cumpărase acel inel?
> de ce a fost neglijată explozia puternică auzită cu câteva clipe înaintea impactului?
> de ce nu au fost studiate imagini din satelit ale locației unde s-a produs accidentul?
> de ce a fost trimis cuplului Diana-Dodi un Mercedes care fusese furat până cu 1 săptămână în urmă și la care fuseseră constate anumite nereguli tehnice?
> de ce a fost ignorant vehiculul alb Fiat Uno care s-a lovit de Mercedes înainte de coliziunea cu pilonul din tunelul d’Alma?

De ce, de ce, de ce … Decesul Prințesei Inimilor rămâne un mare mister, chiar și la peste 1 deceniu de la tragicul eveniment. Tatăl lui Dodi, Mohammed Al Fayed continuă însă propria anchetă, în care investește milioane de dolari.

duminică, 15 aprilie 2012

Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, București) este un scriitor, politician și jurnalist român. Este fondatorul și președintele Partidului România Mare și membru al Parlamentului European. A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu. Este cunoscut prin izbucniri temperamentale și retorica dură în aparițiile sale pe scena publică.

Studii

  • 1967 - absolvent al Colegiului Național "Sfântul Sava" din București
  • 1971 - licențiat al Facultății de Filosofie a Universitații din București cu o teză despre sociologia religiei
  • 1975 - cursuri la Școala de ofițeri de rezervă din București
  • 1978-1979 - bursa premiului internațional Herder, acordat magistrului său, scriitorul Eugen Barbu; studii de istorie la Viena.
  •  

    Cariera politică

    A fost senator în Parlamentul României din 1992. La alegerile generale din 1996 a candidat pentru funcția de președinte al României, clasându-se pe locul 5 din 16 candidați. În 2000, a candidat la Președinția României, ajungând în turul doi, unde a obținut 33,17% din voturi. Din iunie 2009 este europarlamentar. La alegerile prezidențiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obținut votul a 540380 români, adică 5,56% dintre votanți.
    A înființat revistele România Mare, în care a continuat politica revistei scriitorului Eugen Barbu, Săptămîna (culturală a capitalei), considerată de mulți critici literari o oficină a Securității, prin care, în anii '70-'80, erau puse în circulație informații provenite din arhivele acestei instituții și erau utilizate la șantajul politic și la contracararea postului Radio Europa Liberă în cadrul proiectului zis Melița și eterul.
    Actualmente, micul său trust de presă publică revista Politica și ziarul Tricolorul.
    A fost frecvent acuzat de xenofobie, homofobie și antisemitism. În ultimii ani însă, discursul său s-a temperat, adoptând o poziție proeuropeană și filosemită.
    Vadim Tudor a fost dat în judecată de mai multe ori pentru insultă și calomnie, după publicarea pamfletelor apărute fie sub semnătura sa, fie sub pseudonimul Alcibiade, în revistele România Mare și Politica.

    Bibliografie

    Vadim Tudor a publicat peste zece volume de poezie și publicistică, unele editate și în franceză, engleză și arabă, și a scris piese de teatru.
  • 1977: Poezii, Editura Eminescu
  • 1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu
  • 1979: Poeme de dragoste, ură și speranță, Ed. Eminescu
  • 1981: Idealuri, Ed. Eminescu
  • 1983: Saturnalii, Ed. Albatros
  • 1983: Istorie și civilizație- Ed. Eminescu
  • 1983: Mîndria de a fi români- Ed. sport-turism
  • 1986: Miracole, Ed. Albatros,
  • 1986: Carte românească de învățătură, Ed. Fundației România Mare
  • 1990, 1991 și 1992: Jurnal de vacanță,
  • 1996: Poems, Ed. Fundației România Mare & Editura Aggi, Torino
  • 1998: Piesele de teatru radiofonic:
    • Colindul puiului de cerb, 1968,
    • Secerișul de iarnă, 1976
    • Domnul Tudor din Vladimiri, 1977
    • Adevărul la puterea I-a, 1977
    • Toată lumea știe fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin Tănase)
Este autorul scenariului filmului Triunghiul Morții (regizor: Sergiu Nicolaescu).

  • Limbi străine

    Vorbește fluent limbile italiană, franceză și engleză.
  • Controverse

    În ultimii ani Corneliu Vadim Tudor a dat afara din PRM mai mulți membri care doreau schimbarea doctrinei, printre care: Corneliu Ciontu, Lia Olguța Vasilescu, Daniela Buruiană, Codrin Ștefănescu, Anghel Stanciu, Dorel Onaca, Dan Claudiu Tănăsescu (revenit în PRM în 2009). Cea mai răsunătoare plecare a fost a lui Corneliu Ciontu, considerat unul dintre cei mai de încredere oameni ai liderului PRM. Atât de apropiat încât, în martie 2005, Vadim Tudor s-a retras de la șefia partidului și i-a predat-o lui Ciontu. Șefia acestuia a durat însă mai puțin de trei luni. În iunie 2005, Vadim Tudor a revenit la conducere, iar Ciontu a fost forțat să părăsească atât președinția, cât și partidul. Odată cu el au plecat vicepreședintele Anghel Stanciu și zece parlamentari. După plecarea lui Ciontu, Vadim l-a numit pe acesta în comunicatul de presă prin care declara că l-a dat afară din partid: „electrician pensionar și analfabet”, „care nu știe nici o limbă străină”, ”fost activist PCR la sectorul 5”, „personaj mediocru pe care l-am instalat, provizoriu, în locul meu pentru că nu găsisem altul mai prost printre cei care îmi duceau servieta”


PAN HALIPPA

In ziua de 30 Aprilie 1979 s'a săvârşit din viată la Bucureşti, in etatea venerabila de 96 de ani, PAN HALIPPA, cunoscut militant pentru drepturile  Basarabiei şi unul dintre faptuitorii activi ai unirii acesteia cu Regatul României, in 1918.

Ca totodeauna când e vorba de disparitia din viată a unor personalităti de seamă ale istoriei noastre contemporane, in R. S. R. se trec sub tăcere, se escamotează datele biografice esentiale. Cu cât mai insemnate sunt meritele din trecutul "burghez" al persoanei in cauză, cu cât mai mult a fost aceasta eliminată din viata reseristă, cu atât mai zgârcite sunt organele resere in relatarea adevărului, acoperind golurile cu fraze formale şi cu referiri la momente minore din viata şi activitatea unui dispărut de seamă.Morile de vânt de pe Nistru... "Am scăpat de încă unul!" - pare a fi rationamentul acestei tinute observate in atâtea şi atâtea cazuri. In consecintă, în cazul lui Pan Halippa nu se suflă nici un cuvânt despre meritul suprem al lui de a-şi fi dedicat viata cauzei supreme a Basarabiei şi prin aceasta cauzei intregului neam Românesc. Se aminteşte intr'un necrolog scurt numai de creatia poetică a dispărutului, act venind in ajutorul muşamalizării caracteristice împrejurarea cât se poate de "fericită", că G. Calinescu a consemnat amintita creatie poetică in a sa antebelica "Istorie a literaturii române". Or, această istorie, tacit anatemizată, nu se găseşte şi nu se reeditează in R. S. R. (Ea capătă valoare doar in asemenea momente "de circumstantă"). Iar a consemna acum versuri mai noi ale aceluiaşi "recunoscut" poet, de pildă aceea prin care el se anunta ca fiind in viată, in 1972, amicului său Ion Păscãlută din Canada, una ca asta intră mai putin ca orice in vederile mânuitorilor de date biografice reserişti. Căci in alele versuri este vorba, printre altele, de "o Românie Mare", cum şi de "a vietii creştineşti poruncă".

Mai mult insa decât a trece sub tăcere cu tot dinadinsul adevarurile despre viata de luptă a patriotului Pan Halippa, in nota de necrolog amintită se proferă o minciună struntată, anume că lui i-ar fi fost dată "bucuria de a trăi să vadă infăptuirea idealurior pentru care militase in tinerete, concretizată in fiinta României socialiste de azi, liberă şi stăpână pe soartă" (!!)

Poftim, vă rog, dati dumneavoastră crezare, dacă puteti, unei asemenea afirmatii gratuite pusă pe seama celui ce nu mai grăieşte!

Căci, idealul pentru care a luptat Pan Halippa in tinerete şi pe care mai întâi repereul, apoi şi resereul, in deplinã soglăsuire cu ureseseul, până astăzi îl dispretuieşte si-l trădează, a fost emanciparea Basarabiei, promovarea conştiintei nationale la Basarabenii săi şi unirea firească a tării dintre Prut şi Nistru cu celelalte provincii româneşti. Pentru aceasta însă, fiind printre primii pe lista neagră a "celoviecilor" (adică a... "oamenilor"!) bolşevici, Pan Halippa a fost ridicat din Bucureştii "eliberati" şi deportat pe undeva "na Sibir". Put la tarã... Dacă aceasta nu i-a făcut'o tarul cel "alb" Nicolae II-lea, ci doar l'a arestat putin timp in 1905, lăsându-l îndată la casa lui din Basarabia, apoi, poftim, s'o plătească el mai scump după patru dccenii, in 1944-45, sub tarul cel roşu I-iul.

Departe de vreo realizare a lor in R. S. R. sunt şi ideile narodniciste, dacă la acestea se va fi făcut aluzie in fraza reseristă citată, cu care Halippa intr'adevăr a venit in scurt contact in tineretele sale. Pe urmă, el a fost national-democrat. Cum putea, deci, Pan Halippa, văzând până in ultimul său ceas năruite ambele sale idealuri din tinerete: cel cu Basarabia liberă, incorporată acum de noul tarism cuceritor, şi idealul de narodnicism (semănătorism), apoi aceea de democrat national, toate sugrumate şi înghitite de plaga orânduirti pecerist-reseriste, să se considere fericit in R. S. R.? Aceasta se poate numai in stilul escamotării reseriste a adevărurilor mari şi mici!

Că lui Pan Halippa nu i-au putrezit/înghetat oasele prin Siberia, aceasta s'a datorat in primul rând robustetei extraordinare a organismului său solid, cât şi, trebuie recunoscut, scurtei devierii de pe linia stalinistă a lui Nichita Hrusciov care a dispus ca detinutul numar cutare din contlaghăr să fie escortat la Ungheni, să treacă dincoace de Prut şi aci, mântuit, să sărute incă odată pământul tării mame (ceea ce, din punct de vedere "mare-rusesc" îl privea personal). Pentru vina numai de a fi fost fiu credincios al acestei mame i se pierduse lui urma pentru multi ani de zile, incat unii cunoscuti din exil afirmau in scris, pe cand el traia din nou in Bucuresti, ca ar fi murit in exilul siberian.

Născut in satul basarabean Cobolta, pe râul cu acelaşi nume, Pan Halipa işi face aci scoala primară in limba rusă, limba românească nefiind admisă in învătământ. Dascălul Ch. Barcã şi elevul Pan Halippa, şi unul şi altul Români moldoveni (ca şi toti ceilalti elevi), făceau a la reciproca învătătură in limba rusa! Mare minune pe pământ care se mai repetă şi astăzi cu frânturi ale neamului românesc din alte tări!

Din dorinta tatălui său de a se face preot, Pan Halippa merge la Seminarul Teologic din Chişinău. Acolo are profesori tot Ruşi, cu exceptia a 2 - 3 Moldoveni, care tot in ruseşte trebuiau să predea.

De importanta istoriei Basarabiei, seminaristul Pan Halippa s'a sesizat de la fratele său mai in vârstă, zelos culegător de documente privind trecutul istoric al provinciei. Ulterior, aceste documente, adunate in numar mare, au alcătuit trei volume publicate sub titlul "Documentele moşiilor din Basarabia". M'am izbit de primejdia contactului cu asemenea documente şi cu numele proscris Halippa la biblioteca Academiei Române, devenita "pe parcurs" Academie R. P. R., când, cerând volumele spre consultare, m'am văzut înşfăcat de cenzorul politic cu ancheta: de ce mă interesez eu de asemenea carte "cu fotografia regelui!?". Se prefăcea a nu vedea că e vorba de Basarabia.

La Seminar, Pan Halippa cunoaşte ideile narodnicilor şi-si face socoteala că acestea sunt prielnice pentru promovarea cauzei Basarabenilor. De aceea el este activ in revolutia din 1905, numită burghezo-democrată, şi drept urmare este arestat, exclus din Universitate unde făcea studii in drept, fixându-i-se apoi domiciliu obligatoriu.

In 1906, Pan Halippa scoate împreună cu alti patrioti basarabeni ziarul "Basarabia", titlul acestuia fiind scris cu litere latine, în timp ce textele din corpul lui erau publicate in limbă moldovenească, insă cu litere chirilice. In această formă Moldovenii, trecuti prin şcoli ruseşti, puteau citi pentru prima dată in limbă maternă. Ziarul *°Basarabia", de orientare national-democratică, a apărut in decurs de numai 10 luni; dar in acest scurt timp el a trezit tărănimea basarabeană din letargie, massele incepând a fi interesate de chestiunea lor natională.

După interdictia ziarului, Pan Halippa trece la Iaşi, ca şi alti vreo 20 de tineri basarabeni şi urmează studiile la Facultatea de istorie, geografie şi literatură, între 1908-1912. Cetatea Albã... Aci are profesori printre altii, pe Al. D. Xenopol şi pe Constantin Stere, fost deportat in Siberia. La terminarea studiilor, Halippa nu acceptă invitatia profesorului său Al. D. Xenopol de a rămâne asistent al său la catedra de istorie a Românilor, ci preferă să se intoarcă pe câmpul luptei patriotice in Basarabia. Acolo, incepând imediat din 1913, participă la editarea ziarului - revistă "Gând Moldovenesc". Acest organ de luptă patriotică revolutionară pregăteşte până in 1917 emanciparea Basarabiei, netezeşte calea spre constituirea Sfatului Tării şi unirea cu România.

De aceea, Basarabenii vor fi primii dintre Românii de peste granite care-şi vor exprima răspicat şi apoi (tot primii care) işi vor realiza dorintele de unire, urmati fiind de Bucovineni apoi de Transilvăneni.

In cursul frământărilor din 1917 se ajunge la convocarea, in 20 Octombrie, a "Congresului militar român" care consfinteşte autonomia politică a Basarabiei şi înfiintează Parlamentul - Sfatul Tarii, acesta reprezentând toate categoriile sociale, inclusiv minoritătile din Basarabia.

Ales deputat al Congresului tăranilor la Petrograd, Pan Halippa foloseşte prilejul de a sta de vorbă direct cu Kerenski şi cu Miliukov (istoric şi ministru) in chestiunea basarabeană. Aceştia s'au împotrivit proclamării autonomiei, chiar şi procurării de la Iaşi a manualelor şcolare pentru anul şc. 1917/18 in vederea progresului cultural mai accelerat in Basarabia. Nemultumit de politica lui Kerenski şi Miliukov in chestiunea basarabeană, Pan Halippa, după cum o arată personal, se adresează opozitiei bolşevice in persoana "compatriotului" basarabean Trotcki. Lămurindu-l că "omul de mâine" este V. I. Lenin, Trotcki are amabilitatea să-l conducă pe Halippa la locuinta conspirativă a lui Lenin. In convorbirea avută cu acest prilej, Lenin i-a dat lui Halippa solutia conformă cu conceptia sa enuntată tocmai pe atunci in chestiunea natională, spunând că întrucât ei, Basarabenii, sunt Români, trebuie desigur să caute solutia in legătură şi cu... toti Românii; să procedeze in concondantă cu conştiinta lor nationala şi cea politică; să facă însă totul pe cale legală prin Sfatul Tarii.

După cum se stie aşa s'a şi făcut datorită in cea mai mare parte lui Pan Halippa insuşi el fiind la inceput vicepreşedinte apoi "ultimul preşedinte" al Sfatului Tării. La 27 Martie (stil v.) 1918 acest Sfat indeplinind vointa majoritătii absolute a populatiei Basarabiei, hotărăşte unirea pentru totodeauna a acestei provincii cu tara mamă - România. Impotrivă au votat doar trei deputati, aceştia fiind, după cum preciza Halippa, streini de neamul românesc şi deci de interes. Desăvârşirea Unirii, prin Adunarea transilvană de la Alba Iulia, are loc abia după 8 luni, la 1 Decembrie 1918. Desigur că in R. S. R. se ignorează această prioritate calendaristică, cu oricât patos s'ar face caz de "desăvârşirea Unirii".

Iată, aşadar, pe scurt istoria care a dus prin măsura NKVD şi totodată a noii securităti comuniste române, la adăogirea a incă unui capitol al acesteia, acela de "penitentă", in viata luptătorului patriot Pan Halippa.

Readus la Bucuresti îl puseseră pe Halippa să locuiască la un demisol umed pe str. Principatele Unite, unde prindea apa in găleată de la un robinet de sub tavan ca să prepare mâncarea pe o lampă cu gaz.

Cei de la partid, aflând că Pan Halippa a stat cândva de vorbă cu Lenin, au venit la el să le dea relatii despre acea intâlnire memorabilă. Lucretiu Pătrăşcanu care la rândul său s'a fost văzut cu Lenin, fiind asasinat de către înşişi tovarăşii săi comunişti, Halippa era acum singurul martor In viată care l'a văzut pe Lenin personal. Şi se ştie cu câtă migală se recuperau in general mărturii orale şi scrise despre viata şi spusele lui Lenin. Lenin... "Vă spun eu in ce a constat convorbirea mea cu Lenin, le-a răspuns Halippa destul de tăios (doar a trecut prin spaime şi primejdii care l'au călit), dacă-mi redati casa mea de aici din Bucuresti, macar să locuiesc in ea, dacă nu se poate să-mi redevină proprietate!" - "Ca să vedeti..." - au incercat interlocutorii. - "Eu văd, văd că locuiesc in mizerie, iar colo există o casă a mea in care locuiesc comod altii!"

I-au acordat in cele din urmă spatiu de locuit in fosta lui casă. Atunci şi Pan Halippa, tot in cele din urmă, a convenit să dea relatii privind întretinerea sa cu Lenin in ajunul revoluţiei. Iar acesta i-a spus, in ascunzisul său din Petrograd, cele mai sus amintite. Au holbat ochii emisarii partidului la auzul acestei "erezii", mai fiind la mijloc şi buclucaşa personalitate a lui Trotcki: au notat totul şi au pus sub lacăt la "secret de stat" până astăzi şi, probabil, până vor dura. In fond, n'aveau de ce să rămână buimăciti şi puteau sa-şi reamintească şi singuri pozitia lui Lenin din Septembrie 1917 că "în chestiunea natională, partidul proletar trebuie să sustină mai intâi proclamarea şi înfăptuirea imediată a libertătii depline de despărtire de Rusia pentru toate popoarele şi natiunile asuprite de tarism, inglobate cu forta sau tinute cu forta in granitele statului, adică anexate".

Noi cunoaştem acest "secret" prin "divulgarea" lui de catre Halippa insuşi, când venea la el câte un basarabean sau altcareva cu sentimente adevărat patriotice ca să-l omagieze. Halippa işi putea ingădui să vorbească mai deschis, fată de cei sincer interesati de cunoaşterea adevărului istoric. In fond, nici nu i se putea impune zisa "discretie" absolută sub acest raport. Căci dânsul n'avea nevoie bunăoară de... paşaport; nu l'a avut nici in Russa sovietică. Iar că n'a vorbit nimic despre intâlnirea sa cu Lenin şi către Duiliu Vinogradski, cum dumnealui arăta cu mirare într'o împrejurare, aceasta se va fi datorat şi gradului de încredere pe care Halippa întelegea să'l acorde unuia sau altuia dintre interlocutori.

Odată am mers la el impreună cu un macedonean care se interesa de activitatea politică şi revolutionară in 1918, in Sfatul Tarii, a compatriotului său Draganov. (Unul dintre cei care votaseră contra). Lui Pan Halippa îi păru bine de acest interes "mai larg" despre istoria acelor vremuri la care el a fost părtaş atât de activ. Jovial, Halippa işi depănă cu acest prilej amintirile. Cercetătorul strein era foarte satisfăcut de valoarea informatiilor istorice culese din sursă vie, autentica. La despărtire, Halippa ne imbrătise amical şi zise: "Să-mi mai aduci vizitatori de aceştia, tot aşa de simpatici ca dumnealui!" Aceasta fusese ultima noastră întrevedere.

Acum, Uniunea scriitorilor din Bucuresti se limita a zice că ea pierde doar "pe unul dintre cei mai vechi membri ai săi". O credem şi-i dăm dreptate in privinta "vechimii". Iar asupra motivelor restrângerii şi "modestiei" in această declaratie nici nu mai intrebăm.

Ştim că a trecut in viata de dincolo un proeminent militant Basarabean, un devotat Român şi un mare Patriot. Şi n'a plecat dintre compatrioti fără a le lăsa mesaj. Acesta constă in opiniunea sa exprimată răspicat ca Basarabia să revină in granitele României, aceasta fiind singura conditie firească a adevăratei ei prosperităţi şi a mentinerii etnosului ei românesc. Credinta noastră nestrămutată, a tuturora este că această dreptate se va împlini.

Rasputin, misteriosul călugăr care i-a distrus pe Romanovi

In anul 1904 a avut loc aşa numita „Renaştere a dinastiei Romanovilor”. Ţarul Nicolae al- II-lea şi soţia lui Alexandra erau acum cei mai fericiţi părinţi- se născuse moştenitorul tronului. Această bucurie avea însă să fie rapid umbrită, problemele dinastiei Romanov  ducând şi la distrugerea ei.
În momentul naşterii  Ţareviciului Alexei, ţarul Nicolae al-II-lea şi soţia lui s-au considerat binecuvântaţi de Dumnezeu, deoarece Alexei avea să fie moştenitorul tronului, având în vedere că până atunci ţarul avusese doar fete. Bucuria  s-a transformat imediat în grijă şi disperare deoarece, ţareviciul a fost diagnosticat  cu o boală  numită hemofilie, moştenită de la mama sa  Alexandra.
 Deşi era bolnav, mama sa, măcinată de gândul că datorită ei copilul e bolnav, i-a purtat o grijă deosebită dar în acelaşi timp şi-a dorit ca Alexei să ducă o viaţă cât de cât normală. Durerea şi disperarea ţarinei Alexandra  era ascunsă bine de aceasta, deoarece nimeni nu a ştiut de la început de tragedia familiei ţariste.
De mic copil, Alexei era lăsat să participe la toate evenimentele publice şi era foarte familiarizat cu mediul politic, pentru a fi bine pregătit atunci când va ajunge pe tron, speranţă pe care ţarul şi soţia lui nu şi-au pierdut-o nici măcar când doctorii au mărturisit că nu aveau nici o soluţie pentru tânărul Alexei. Datorită bolii sale, Alexei nu avea voie să se  lovească,  mama sa numind un marinar, Daravenko care avea în permanenţă grijă de Alexei şi îl însoţea  peste tot.
Disperarea care o cuprinsese pe ţarina Alexandra a facut ca ea să caute un vindecător pentru fiul ei, deşi doctorii îi spusese ca nu mai există nici o speranţă. În 1905, Alexandra a aflat de un aşa numit vraci Rasputin, care ar putea să-i vindece fiul prin puterea rugăciunii. Invitat la palatul ţarului, Rasputin a intervenit atunci când Alexei  se simţea foarte rău şoptindu-i ceva la ureche  iar spre mirarea tuturor sângerarea  s-a oprit. Din acel moment Rasputin a căpătat încredere în ochii familiei ţariste dar mai ales în ochii Alexandrei, asupra căreia va avea o enormă influenţă mai târziu.
Controversatul Rasputin
După ce reuşise să ii uşureze puţin suferinţa tânărului Alexei, Rasputin era considerat prieten al familiei ţariste, un prieten în care aceştia aveau o mare încredere, considerându-l şi raspunsul la rugăciunile lor către Dumnezeu. Lucrurile nu aveau să rămână aşa, Rasputin urcând rapid pe scara socială şi apărând tot mai des alături de familia regală. Cu toatea acestea, Rasputin nu rămânea foarte mult timp la palat, preferând să stea alături de familia sa în Siberia.
În 1911 familia regală decide să plece la o cabană de vânătoare însă ţareviciul Alexei râmâne în grija lui Daravenko. Dorind să se urce într-o barcă pentru a face o plimbare, Alexei cade şi se loveşte, acest lucru provocându-i o hemoragie puternică , iar Daravenko îl duce repede la spital. Familia regală se întoarce imediat la aflarea veştii. Ţarina văzându-şi fiul în agonie îi scrie o telegramă lui Rasputin care se afla în Siberia prin care îi cere să se întoarcă urgent pentru că Alexei este în stare gravă. Rasputin îi răspunde  tot printr-o telegramă în care îi spune scurt că „Băiatul nu va muri!”. Se pare că, la scurt timp dupa primirea telegramei hemoragia lui Alexei s-ar fi oprit iar starea lui s-a îmbunătăţit, acest lucru fiind considerat un miracol de către familia regală.
Cu toate acestea, speculaţiile care circulau în jurul persoanei lui Rasputin au făcut ca acesta să nu fie  privit de toată lumea ca un sfânt, mai ales de membrii Dumei. Nu era acceptat de societatea aristocratică, aceştia considerând că  nu se potriveşte cu rangul familiei regale. Rasputin a stârnit o serie de controverse  ducând o viaţă tumultoasă alături de femeile din înalta societate. A fost văzut de multe ori bând până la pierderea cunoştiinţei sau apelând la prostituate. Mai mult decât atât, se pare că avea un comportament scandalos în public.
Relaţia lui Rasputin cu biserica era una foarte tensionată. Sfântul Sinod l-a acuzat de multe ori pe Rasputin de practici imorale şi necredincioase. Totuşi, Rasputin credea, ca mai toţi ortodocşii, că trupul lumesc este un dar sacru oferit de Dumnezeu. Se pare că una din teoriile practicate de Rasputin ar fi fost aceea că harul  divin se dobândeşte prin păcat.
În 1913 Romanovii au sărbătorit 300 de ani de existenţă a dinastiei  printr-un pelerinaj spre Moscova. Ajunşi la Moscova, tânărului Alexei i s-a făcut rău a şi a trebuit purtat pe braţe majoritatea timpului. Atunci a fost prima dată când  lumea a văzut  problema cu care se confrunta familia ţaristă. Subiectul a ajuns pe primele pagini ale jurnalelor ruseşti provocând  o şi mai mare tristeţe asupra lui Nicolae al-II-lea şi ţarinei Alexandra.  Dorind să se detaşeze puţin de probleme, familia regală a plecat în 1914 în anuala croazieră fără a bănui măcar că întreaga lor lume  va fii distrusă de Primul Război Mondial şi de revoluţie.
La 28 iunie 1914, arhiducele Austriei, Franz Ferdinand a fost ucis de un naţionalist sârb. Deşi Wilhem al-II-lea  era văr cu ţarul Nicolae al-II-lea, se pare că relaţia de rudenie nu l-a împiedicat pe acesta să-şi continue planurile de extinere a Imperiului, acesta fiind ocazia perfectă. Austria a cerut ajutor Germaniei pentru a pedepsi Serbia, cu scopul de a atrage şi Rusia în război, germanii anticipând că Rusia ar fi sărit în ajutorul Serbiei.
Când Rusia se pregătea de război, Rasputin i-a trimis o telegramă ţarului în care îi spunea  să nu plece la război pentru că acest lucru va însemna sfârşitul Rusiei şi al familie ţariste. Ţarul nu l-a ascultat şi a plecat la război. Rasputin s-a arătat interesat şi de a veni pe front şi a binecuvânta trupele înainte de începerea războiului  însă Marele Duce Nicolae, care a fost numit comandantul armatelor, i-a transmis lui Rasputin că dacă apare pe front îl va spânzura. Rasputin ar fi avut o revelaţie conform căreia armatele ruseşti nu vor avea succes până când ţarul în persoană nu va prelua conducerea. Ţarul Nicolae al-II-lea şi-a asumat o mare responsabilitate, având în vedere că nu a avut nici un fel de pregătire militară, ceea ce a avut consecinţe tragice pentru el, famili sa  şi pentru Rusia întreagă.
Influenţa lui Rasputin asupra ţarinei avea să crească odată cu plecarea  ţarului pe front. A devenit un apropiat al ţarinei Alexandra, dar şi un confident de încredere pentru ea. A convins-o pe aceasta să înlocuiască anumite persoane din guvern cu persoane alese de către el. Urcând pe scara puterii, Rasputin  a ajuns să întreţină relaţii intime cu femei din înalta societate în schimbul unor favoruri politice.
Datorită Primului Război Mondial  şi efectelor feudalismului, economia Rusiei scădea văzând cu ochii. Pentru multe dintre probleme Rusiei au fost învinovăţiţi ţarina Alexandra şi confidentul ei Rasputin. Influenţa lui Rasputin asupra familiei Romanov a  fost folosită de politicieni şi jurnalişti care doreau să slăbească puterea ţarului  pentru a-l forţa pe acesta să renunţe la puterea politică dar şi pentru a separa  biserica ortodoxă rusă de stat. Rasputin a contribuit la propagandă dusă în jurul familiei Romanov  datorită disputelor sale cu membrii ai clerului, influenţa asupa ţarinei dar mai ales datorită modului desfrânat de viaţă pe care îl avea.
Sfârşitul   dinastiei Romanov
Datorită  condiţiilor grele din spatele frontului şi incapacitatea armatei de a menţine succesele militare, ţarul Nicolae al-II-lea a fost obligat să abdice în favoarea fratelui său  Marele Duce Mihail Alexandrovici. Guvernul provizoriu a hotărât să-i ţină închişi pe Romanovi în Palatul Alexandru. În 1917 au fost duşi în Tobolsk, Siberia, pentru a-i proteja de revoluţie. Au fost nevoiţi să plece odată ce bolşevicii au pus mâna pe guvernul provizoriu al lui Kerensky. Au fost mutaţi la ultima lor destinaţie, oraşul  Yekaterinbug, în casa unui inginer militar, Nikolay Nikolayevich Ipatiev. Ţarul şi familia sa precum şi câţiva servitori care îi însoţiseră  au fost împuşcaţi în subsolul casei  de un pluton de execuţie  bolşevic condus de Yakov Yurovsky în noaptea de 16 spre 17 iulie 1918.
Cât despre moartea controversatului Rasputin, aceasta rămâne încă o legendă. Se spune că odată ce influenţa lui a ajuns mult prea mare, un grup de nobili l-ar fi momit  la palat şi i-ar fi dat mâncare şi băutură în care se afla o cantitate mare de cianura. Se pare că cianura nu a reuşit să-l doboare pe Rasputin, unul dintre ei ,prinţul Yusupov aducând un revolver  cu care l-a împuşcat în piept, însă Rasputin şi-a revenit o jumătate de oră mai târziu când Yusupov s-a întors după o haină. Dorind să-şi termine treabă, au tras din nou în Rasputin iar pentru a se asigura ca va muri l-au bătut crunt. Aceasta este doar un dintre versiunile care circulă în jurul morţii lui Rasputin, pentru că, se pare, în urma ultimelor cercetări asasinul ar fi fost cu totul altcineva, mai exact un ofiţer englez ataşat staţiei SIS din Petrograd. Deşi există câtva dovezi, ofiţerul ar fi distrus orice însemnări  înainte de moartea sa, lăsân un semn de întrebare asupra morţii lui Rasputin.

joi, 12 aprilie 2012

Rudolf von Sebottendorf si activităţile Societăţii Thule

Rudolf von Sebottendorf a fost pseudonimul lui Adam Alfred Rudolf Glauer care, de asemenea, folosit ocazional un alt alias, Erwin Torre. El a fost o figură importantă în activităţile Societăţii Thule, un post-război mondial organizaţie am politic german, care a fost un precursor al partidului nazist.
Glauer sa născut în Hoyerswerda, Germania, fiul de un driver de motor de la Dresda. El a folosit alias Sebottendorf, deoarece el a pretins că el a fost adoptat de familia Sebottendorf şi a avut o cerere pentru titlul de Conte. Dupa o cariera de marinar negustor, Glauer stabilit în Turcia în 1901 şi a devenit supervizor de o moşie mare acolo.
Glauer a fost profund influenţat de mistica sufită, alte filosofii orientale, şi, în special, scrierile lui Madame Blavatsky. El a folosit Blavatsky e Doctrina secretă de a lansa recreere propria mit germanic antic, positing vine un moment istoric în care el a teoretizat că rasa ariană va fi restaurat la gloria înainte de apariţia de o rasă de supraoameni. Glauer în cele din urmă a devenit prim motor din spatele Societatea Thule, care a fost unul din precursorii cele mai importante ale partidului nazist, deşi partidul nazist în sine, după ce a devenit ascendent, şterse Societatii Thule.
Societatea Thule, care a îmbrăţişat ideile de naţionalism extrem, misticism rasă, virulent anti-semitismului, şi oculte, a fost format la scurt timp după sfârşitul Primului Război Mondial de la München de către Glauer. Acesta a atras aproximativ 250 de adepţi înfocaţi din München şi aproximativ 1500, în mai mare Bavaria. Membrii Societatii Thule inclus Rudolf Hess, Dietrich Eckart, şi Alfred Rosenberg. Agenţii Thule infiltrat formaţiunile armate ale Partidului Comunist din München şi complotat să distrugă partidul, incubaţie intenţionează să-l răpească liderul partidului, Kurt Eisner, şi lansarea unui atac împotriva guvernului comunist din München pe 30 aprilie, 1919. Societatea Thule a început, de asemenea, propriul său ziar, Muncher Beobachter, în 1918, şi a abordat în cele din urmă organizatorul Anton Drexler de a dezvolta legături între societate şi diverse organizaţii de extremă dreaptă ale lucrătorilor din Munchen.
Drexler a contribuit la fuzionarea Societatii Thule, cu un partid muncitoresc, care a fost implicat cu. Organizarea fuzionat a devenit cunoscut sub numele de Deutsche Arbeiterpartei München (DAP). Acesta a fost DAP că Adolf Hitler a fost introdus în 1919. Cu 1 aprilie 1920, DAP a fost reconstituită în Partidul nazist, şi Glauer, care a fost acuzat de neglijenţă în pretins permite numele de cheie de mai multe Thule membrii societăţii să cadă în mâinile comuniştilor, rezultat în executarea de şapte membri, după atacul de la Munchen guvernului, în aprilie 1919, a fugit din Germania de Elveţia şi apoi Turcia. El sa întors în Germania, în ianuarie 1933, dar a fugit din nou în 1934. El a fost un agent al armatei germane de la Istanbul în perioada 1942-1945 (în timp ce se pare, de asemenea, lucra ca agent dublu pentru militară britanică). Glauer comis suicid sărind în Bosfor, la 8 mai 1945.

Societatea secretă THULE l-a antrenat pe Hitler, prin ritualuri satanice, să devină Antichristul

În ascensiunea lui Hitler şi evenimentele care au precedat al doilea război mondial, ca şi pe parcursul acestuia, aspectele oculte şi magia neagră au jucat un rol foarte important. Deşi istoria oficială nu le acordă prea mare importanţă, toate aceste elemente oculte au contribuit din plin la drama cu care s-a confruntat societatea umană la jumătatea secolului XX (ne referim la al doilea război mondial). Numai prin desluşirea şi punerea cap la cap a tuturor indiciilor de natură ocultă putem înţelege cu adevărat cum a fost posibilă această conflagraţie planetară şi ce forţe s-au aflat în spatele ei.
În ultimii ani au fost publicate din ce în ce mai multe informaţii care conturează acelaşi scenariu: apartenenţa lui Hitler la societăţi secrete care practicau magia neagră i-a înlesnit acestuia ascensiunea politică şi dobândirea unor anumite capacităţi charismatice, care l-au ajutat să manipuleze populaţia civilă şi militarii celui de-ai treilea Reich. Totodată, planurile sale de stăpânire a lumii seamănă foarte mult cu politica „Noii Ordini Mondiale” şi au fost cu siguranţă în deplin acord cu planurile francmasoneriei mondiale.
Detalii inedite vin să contureze peisajul bizar al preocupărilor lui Hitler pentru magie neagră şi ocultism: se vorbeşte despre faptul că el ar fi fost posesorul unui fragment din lancea care se presupune că l-a ucis pe Iisus (şi că CIA a reuşit să fure acest fragment chiar înainte de înfrângerea lui Hitler), despre magicieni tibetani prezenţi în anturajul său, despre importanţa pe care o acorda predicţiilor astrologice, etc. Simbolul specific nazismului este varianta răsturnată (întoarsă şi deci malefică) a străvechiului simbol spiritual, profund benefic, al svasticii. Se pare că ocultiştii secolului trecut identificaseră în persoana lui Hitler, încă din anii ’30, Antichristul.
Nu doar Hitler, ci toate personajele importante ale Germaniei Naziste făceau parte din societăţi secrete şi loji masonice, având o orientare predilectă către satanism şi magie neagră. Mai ales după 1920, ocultismul şi ritualurile sataniste, de magie neagră au proliferat în mediul politic german. Pe baza acestor informaţii s-a afirmat chiar că al doilea război mondial a fost un sui-generis ritual satanic cu un număr imens de victime sacrificate în beneficiul forţelor întunericului şi răului.
În acest articol vă prezentăm doar una dintre societăţile secrete ale Germaniei naziste, urmând să detaliem acest subiect incitant în alte articole viitoare din cadrul rubricii noastre speciale „Fapte incontestabile care probează realitatea conspiraţiei planetare”.
Societatea secretă Thule
În Germania, după sfârşitul primului război mondial, au proliferat lojile masonice şi societăţile secrete. Societatea secretă Thule este în aparenţă doar una dintre ele, dar în realitate a jucat un rol crucial. Climatul socio-politic de atunci din Germania era confuz, sub influenţa înfrângerii suferite în primul război mondial şi a tratatului de la Versailles. Anarhia a făcut posibilă instaurarea Republicii Revoluţionare Socialiste, condusă de muncitori şi soldaţi, în 1918, dar aceasta a fost urmată la scurt timp de o revoluţie ultranaţionalistă în spatele căreia se află, alături de alte loji masonice, societatea secretă Thule. Toate personajele cheie ale acelei perioade au în mod straniu în comun apartenenţa la diferite loji masonice sau grupări oculte şi o preocupare chiar obsesivă pentru ocultism şi magie neagră.
Societatea secretă Thule a fost fondată la Munchen, în 1918, printre fondatorii săi personajul cheie fiind Rudolf Glauer (1875-1945), care şi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos – Baronul Heinrich von Sebottendorf. Ordinul Thule poate fi considerat „progenitura” Ordinului Germanic creat în 1912 şi condus de acelaşi von Sebottendorf, care este totodată autorul unor broşuri despre ritualuri masonice. „Doctrina” Ordinului Thule se baza pe ideile lui Guido von List, care s-a inspirat din lucrările Societăţii Teosofice ale Helenei Blavatsky şi a dezvoltat teoria „rasei Ariene pure”. Cel care avea însă să împingă la extrem aceste teorii a fost Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al naţional socialismului”, de asemenea membru Thule.
Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich, în care regăsim supremaţia rasei germanice, dar şi aşteptarea unui „Mesia” care să repună în drepturi rasa germanică, ducând-o la supremaţia planetară – Adolf Hitler a fost identificat încă de timpuriu cu acest Mesia, deopotrivă fiind asimilat şi cu Antichristul.
Ca o paranteză, denumirea însăşi de cel de-al treilea Reich (cel de-al treilea Imperiu) ţine de propaganda nazistă. Cronologia şi ideile naziste recunosc ca prim imperiu „Imperiul Roman al naţiunii germane” (Imperiul medieval germanic, între secolul IX-1806), cel de-al doilea Reich fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871.
Câţiva dintre membrii Thule
Enumerăm în continuare doar câteva nume celebre ale membrilor Thule, pentru a vă oferi o imagine a influenţei şi importanţei acestui ordin secret. Funcţiile politice menţionate nu sunt cele din momentul creării ordinului, ci poziţiile pe care respectivii le-au ocupat în urma ascensiunii politice a lui Hitler.
1. Baronul Rudolf von Sebottendorf, mare maestru al ordinului
2. Guido von List, maestru al ordinului, ocultist
3. Jörg Lanz von Liebenfels, maestru al ordinului, „autorul” ideologiei celui de-al treilea Reich
4. Adolf Hitler, Führer, cancelar al celui de-al treilea Reich şi şef suprem al  SS
5. Rodolf Hess, adjunctul Führer-ului
6. Hermann Göring, mareşal şi comandant SS
7. Henrich Himmler, comandant SS şi ministru al Reich-ului
8. Alfred Rosenberg, ministru al Reich-ului şi conducător al naţional-socialiştilor
9. Dr Hans Frank, conducător al naţional-socialiştilor şi guvernator al Poloniei
10. Julius Streicher, a jucat un rol important în propaganda nazistă
11. Dr Karl Hausholer, general de brigadă
12. Dr Gottfried Feder, secretar de stat
13. Dietrich Eckart, redactor şef al publicaţiei extremiste "Völkisher Beobachter" (Observatorul Poporului), de fapt revista Ordinului Thule
14. Bernhard Stempfle, confesorul lui Hitler şi prietenul său intim
15. Theo Morell, medicul personal al lui Hitler
16. Franz Gürtner, şeful poliţiei din Munchen
17. W. O. Schumann, Dr şi profesor la Facultatea de ştiinţe din Munhen
18. Trebisch-Lincoln, ocultist şi clarvăzător din Himalaya
Unii autori menţionează divizarea societăţii Thule în două ramuri, una pur ocultă, aşa-zis esoterică, din care se pare că făcea parte şi celebrul Rudolf Steiner, fondatorul doctrinei antropozofice şi o ramură „exoterică” cu preocupări conspiraţionist-politice.
Conspiraţia orchestrată de Ordinul Thule
Influenţa ordinului Thule asupra evenimentelor din Germania anilor 1918-1920 care au dus la formarea Partidului Nazist (Naţional Socialist) şi alegerea lui Adolf Hitler ca lider al acestuia şi lider al celui de-al treilea Reich nu s-a făcut niciodată în mod deschis, societatea nemanifestându-se vizibil pe scena politică. Cu toate acestea simbolurile sale (pumnalul şi svastica) se regăsesc în timpul „contrarevoluţiei” din 1919, iar ideologia sa (partea care putea fi făcută publică) este chiar ideologia celui de-al treilea Reich.
După revoluţia comunistă din Bavaria din 1918, Societatea Thule a devenit centru al subculturii contrarevoluţionare. S-a organizat o reţea de spionaj şi ascunzătoare de arme. Încăperile clubului Thule au devenit cuibul rezistenţei revoluţiei.
Partidul Muncitoresc a fost creat de Anton Drexler cu acordul lojii Thule, iar Hitler a fost la început un simplu spion infiltrat de membrii Thule în acest Partid. El a devenit curând un membru activ şi influent. Peste doar patru luni de la intrarea lui Hitler în Partidul Muncitoresc, acesta îşi schimbă numele în Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc (cunoscut şi ca Partidul Nazist) şi adoptă simbolul svasticii inversate (simbolul societăţii Thule) ca emblemă.
Începând 1919 societatea Thule a generat formarea unui mare număr de grupări secrete şi loji masonice din care au ajuns să facă parte toate personajele politice şi militare importante, fără însă să ştie că astfel au intrat pe linia de influenţă controlată de Ordinul Thule.
În noiembrie 1919 societatea face una dintre puţinele sale declaraţii publice: „Vom lupta până când svastica va triumfa la sfârşitul acestei epoci întunecate”. Împreună cu alte grupări ultranaţionaliste, Thule a antrenat luptători şi a acumulat arme în secret. Nu întâmplător, în timpul contrarevoluţiei care a adus la putere Partidul Nazist armele cele mai uzuale erau pumnalele cu semnul svasticii pe mâner (adică ambele simboluri ale grupării Thule).
Masca spirituală a ideologiei Thule
Aparent, Societatea Thule credea în "comunicarea cu o ierarhie a Supraoamenilor – Conducătorii Secreţi ai Celui de-al Treilea Ordin". Calitatea care le făcea pe aceste fiinţe supraoameni era spiritualitatea lor ocultă. Chiar numele ales – Thule – vine de la denumirea tradiţională a unui centru spiritual ascuns unde este tezaurizată spiritualitatea planetară şi unde locuiesc marii înţelepţi care veghează asupra planetei noastre. Mai mult, ei credeau în Doctrina Secretă a d-nei Blavatsky, în care ea afirmă că anumiţi supraoameni au supravieţuit distrugerii Atlantidei păstrându-şi înaltul nivel de conştiinţă pe care-l aveau. Aceşti supraoameni erau Arienii.
Aceste două credinţe s-au combinat într-una singură prin Societatea Thule şi Hitler, fiind însă complet întoarse şi pervertite, şi culminând cu genocidul celui de-al doilea război mondial. Atunci când un grup de oameni introduce în structura ideilor sale aşa-zis spirituale faptul că ei sunt în mod inerent superiori unui alt grup de oameni, genocidul este inevitabil. Trevor Ravenscroft, autorul excelentei lucrări “The Spear of Destiny” (Lancea Destinului) revelează practicile magice folosite de această societate secretă, care dovedesc indubitabil faptul că aici nu este vorba nici de spiritualitate, nici de idealuri înalte, ci pur şi simplu de satanism şi demenţă.
Satanism şi magie neagră, practica ocultă a societăţii Thule
Membrii societăţii secrete Thule erau satani şti care practicau magia neagră şi erau "preocupaţi să-şi coboare nivelul propriu de conştiinţă - cu ajutorul ritualurilor pe care le realizau - la nivelul de conştiinţă al inteligenţelor diabolice, non-umane din univers, pentru a obţine mijloace de comunicare cu acestea." (Ravenscroft, p. 161). Ravenscroft afirmă de asemenea, că "participarea la aceste ritualuri sadice trezea în participanţi viziuni penetrante ale Inteligenţelor Malefice, care le acordau acestora puteri magice fenomenale."
În interiorul acestei societăţi secrete se practica o formă de Magie Sexuală care provenea de la o lojă al cărei membru era şi Aleister Crowley. Crowley a fost recunoscut ca fiind cel mai de frunte adorator al lui Satana din secolul al 19-lea. "Originile acestei magii medievale pot fi găsite la francmasonul Robert Little, fondatorul Societăţii Rozicrucienilor în anul 1865.” (Ravenscroft, Spear of Destiny, p. 164-5).
„Societatea Thule organiza în mod regulat şedinţe oculte, în timpul cărora ei comunicau cu demoni care le apăreau ca spirite călăuzitoare. Dietrich Eckart, Alfred Rosenberg şi Adolf Hitler îl invocau pe Antichrist să se manifeste la şedinţele mediumice ale Grupului Thule din Munchen." (Ravenscroft, Spear of Destiny, p. 168)
Eckart este un alt personaj-cheie, deoarece el avea convingerea că spiritul său călăuzitor îi încredinţase privilegiul de a-l pregăti pe “Cel Măreţ care va veni”, Antichristul. “De la începutul asocierii lor, Eckart a crezut că Hitler era Antichristul, de aceea nu a precupeţit nici o cunoaştere ocultă, ritual, sau perversiune în dorinţa lui de a-l „antrena” pe Hitler pentru acest rol. Odată ce pregătirea lui a fost completă, Hitler a fost „renăscut”, înzestrat cu acea putere superpersonală şi cu hotărârea de care avea nevoie pentru a-şi împlini mandatul ce-i fusese predestinat." (p. Ravenscroft, p. 93-4). Hitler în nebunia sa, chiar a egalat această renaştere”a sa cu renaşterea din credinţa creştină.
Pentru a fi foarte clar, sublinem că “sacralitatea rituală” menţionată aici şi maimuţărită de membrii Thule este o “sacralitate” satanică. Ritualurile satanice sunt de fapt activităţi nefaste realizate pentru a permite energiilor demoniace să se manifeste în participanţi. Aceste activităţi sunt psalmodierile blasfemiatoare, rostirea unor formule de magie neagră şi alte acţiuni de acest gen, toate plănuite în detaliu, cu mare grijă. Efectul acestora este devastator, din cauza forţelor demoniace care se revarsă asupra participanţilor, producându-le experienţe interioare teribile care pur şi simplu le schimbă viaţa.
Ravenscroft interpretează efectele acestor ritualuri asupra lui Hitler: "...perversiunile sexuale au jucat un rol central în viaţa lui Hitler... perversiunile sexuale monstruoase au fost centrul întregii sale existenţe, sursa puterilor sale mediumice şi de clarviziune şi motivaţia din spatele fiecărei acţiuni prin care el s-a răzbunat în mod sadic pe umanitate.

Jörg Lanz von Liebenfels

Jörg Lanz von Liebenfels (1874-1954) a fost un ocultist austriac, fost călugăr cistercian si fondator al mişcării Ariosophy. El a fost un prieten de student al lui Guido von List. Lanz von Liebenfels a ajutat la găsit "Guido-von-Lista-Gesellschaft" (Guido von List societate), în 1905 şi în 1907 el a fondat "Ordo Novi Templi" (Ordinul templierilor noi). El a publicat revista de Ostara, Briefbücherei der Blonden und Mannesrechtler din 1905 până în 1930.El a fost născut la 19 iulie 1874 în districtul Penzing din Viena, în ceea ce era pe atunci Austro-Ungaria, ca fiu de învăţător Johann Lanz şi soţia sa, Katharina, născută Hoffenreich. Părinţii lui au fost clasa de mijloc, şi strămoşii săi taţi au fost burghers în Viena de la începutul secolului 18.Lanz a devenit călugăr în ordinului cistercian, în 1893, presupunând că numele Georg şi de viaţă în mănăstirea Heiligenkreuz. În 1894, el a pretins ca a fost "luminat", dupa ce a descoperit piatra funerara a unui Cavaler Templier, şi a început dezvoltarea teoriilor sale de "blue-blond aryanism" şi "raselor inferioare". El a părăsit mănăstirea în 1899, deşi Lanz a afirmat că acest lucru a fost datorat de "nervozitate în creştere", documentele oficiale înregistrate "dragoste carnal", ca motiv, ceva care poate să fi contribuit la sale de mai târziu anti-feminism.În eseul "Theozooly sau moştenire a Sodomei aberaţii brute şi Elektron a zeilor" (1905), Liebenfels exploreaza diferite teorii ştiinţifice şi idei actuale, în timpul său pentru a confirma teoriile lor de rasă. În acelaşi an a publicat un articol intitulat "Antropozoon Biblie", în care el susţine că, într-o casă, au fost doi destul de distincte şi umaniste în afara de una de alta. Pe de o parte, vom găsi "copii ai zeilor" (Teozoa) şi, pe de altă parte, "Children of Men" (Antropozoa). Primul erau arieni, cu o spiritualitate pură; alte rase au venit de la evoluţia biologică a animalelor. Deci, Liebenfels a explicat "căderea lui Adam", ca o uniune de sex cu altul. La rădăcina aceasta toamna, rasa ariană ar putea primi în amalgamarea, pierde puterile divine, de ordin superior şi abilităţi paranormale, cum ar fi telepatia sau clarviziunea, printre altele. Procesul de amestec rasial a făcut aceste calităţi se limitează la câteva câteva descendenti de arieni, care valorifică puritatea rasială ariană echivalent pentru a recupera de natura spirituală a arienilor timpurii.Acest lucru a fost subliniat în "zeii Theosofy şi asiriene" (1907): ". Ei animale de sex feminin foarte frumoase, dar descendenţii ale altora care au avut nici un suflet sau de inteligenţă au făcut monştrii, demonii malefici.", Liebenfels afirmă că Atlantida a fost împărţită în specii pure şi bestial, corespunzător la prima şi la maimuţele antropoide primele antropomorf al doilea: ". eroare fatală a anthropoids, radacina cincime din rasa ariana-homo sapiens-ar fi fost amestecat în mod repetat, cu descendenţii de maimuţe" În acest sens, Goodrick- Clarke a spus că "urmare a unor astfel de păcate, atunci instituţionalizate ca cultele satanice, a fost crearea de mai multe racess mixte, care ameninţă autoritatea sacru al arienilor." Eroare de bărbaţi-zei original a fost similar cu cel găsit în Geneza-6, atunci când "fiii lui Dumnezeu coborât pe pământ şi partenerul cu fiicele oamenilor."Interesul său în cele mai recente descoperiri, cum ar fi razele X, radioactivitate şi de radio, Liebenfels l-au dus pentru a dezvolta o "teologie ştiinţifică", în care zeii au reprezentat cea mai înaltă formă de viaţă şi au fost poseda puteri speciale si de transport de recepţie de semnale electrice de la organismele situate în glandele pineale si pituitare, care apoi ar fi fost incetinita. Această regresie sau de inversare, aşa cum am spus, a rezultat din unirea a bărbaţilor cu bărbaţi de zei şi de fiare, amalgamarea.Cifra de Hristos a fost fascinat de Liebenfels, care a văzut ca un exponent pur arian, şi fragmente de interpretare Apochraphal a venit să spun că puterile de care a fost înzestrat a venit de la "elektron divină", ​​un fel de forţă cosmică electro-, care va fi, de asemenea, cunoscut sub numele de Vril. Mesajul de mântuire a lui Hristos interpretată ca o purificare proiect al rasei ariene, care a inclus distrugerea necesară a unei lumi corupte pentru a restabili Epoca de Aur originală. Cu acest obiectiv ar trebui să fie pentru a purifica şi de a conserva integritatea rasială a rasei ariene, precum şi lansarea unui mare cruciadă împotriva ameninţării şi extinderea de "rase demonice." Prin adoptarea unei doctrine eugenică, aceasta ar fi, în practică, pentru a revigora ariene, rasa ariană, în puritatea sa originală cele mai extreme.Revista a fost fondată în 1905 de Lanz, Ostara (numele zeiţei german de Paşti de primăvară), a luat o mare răspândire în ţările germane, ajungând ruleaza peste 100.000 de exemplare. A apărut în două serii, 1905 - 1917, optzeci şi nouă numere şi publicate 1922 - 1927, cu douăsprezece mai multe numere. Există multe indicii că Hitler a citit cu mare interes în tinereţea sa şi Liebenfels aceleaşi afirmă că Führer-ul viitor, atunci, când am trăit în Viena, a fost personal în contact cu el pentru a obţine nişte copii care lipsesc, în colecţia sa. Această publicaţie interesat de problema de religie şi rasă, a scris oculte şi ideologii care au cerut pentru revoltă împotriva "rase subumane", şi, în special, împotriva evreilor, care, deoarece puterea financiară, şi aservirea ar stoarce de Vest şi, în special naţiunii germane . Mântuirea se obţine prin salvare de înţelepciune antică ariene, care a fost răspândit de către civilizatii antice ca Hiperbórea şi Atlantis.Ostara a oferit o speranţă de răscumpărare duce o politică oferă garanţii pentru rasa ariană de curse subumane, care ar fi mai târziu baza ideologică a eugeniei naţionale socialiste. Într-un paragraf al acestei reviste, Liebenfels afirmă că "arienii sunt capodopera a zeilor şi sunt dotate cu puteri supranaturale şi paranormale, care provin de la" centre de putere "şi" organele de putere ", care conferă supremaţia absolută faţă de orice altă creatură." în teologia sa, Lanz von Liebenfels astrologie, de asemenea, utilizat şi a definit istoria omenirii ca o "război între rase," a cărei finală eshatologic a fost în mod evident în horoscoape lor. Din anii 1960 - 1968 planificat o invazie a Europei de curse arii să nu fie vestitor de distrugere a sistemului mondial. De atunci, aceasta ar trebui să dezvolte o regenerare rasială. Aceasta va fi urmată de un mileniu nou ghidat de un fel de arian Bisericii, în care o elită a iniţiat în tainele "aryanism" ghida destinul lumii. Ideal de o castă de "călugări războinici", ar fi Cavalerii Templieri, a fost antecedentul de forma Ordinul Negru, mai târziu că SS.Lista Ca, de asemenea, Joseph Lanz von Liebenfels a fost influenţată de exemplu, a Cavalerilor Templieri, ca fondator al Ordinului Cistercian, care a servit în tinereţea lui, a fost Bernardo de Claravall, promotor şi ideolog al Ordinului Cavalerilor Templului. În urma urma sa, în 1907, a fondat Lanz von Liebenfels ONT (Ordinul Templului Nou), situat in castelul Burg Werfenstein şi 25 decembrie acelaşi an, solstitiul de iarna, a zburat de banner-ul de comandă, cu un soare zvastica. Scopul a fost de a promova conştientizarea rasială prin intermediul cercetării arheologice şi istorice, de studii religioase şi de restaurare a wotánicos vechi ritualuri. Castelul a lucrat pentru a crea un muzeu de antropologie şi monument al rasei ariene, care ar fi completat ulterior de către organizaţia Ahnenerbe-SS. Pentru Liebenfels, reconstrui Ordinul Templului a fost echivala cu crearea unei fraternitate demn de a primi Sfântul Graal în custodie. Care a fost Sfântul Graal pentru ariósofos: Un acumulator de energie, care a emis "de electroni a zeilor", care vizează menţinerea competenţelor sale de mai sus şi transcendent?.O.N.T. A fost împărţită în grade diferite: preot, cofrade prealabilă şi alţii, care diferă de simboluri cusute în hainele lor. În ciuda naturii sale elitiste, ideile sale au fost răspândite în Germania şi Austria, mai ales după teozoológica dezvoltarea creştină, în care Graal a fost asimilat cu "elektron", puterea divină a arienilor. Teoriile rasiale Lanz von Liebenfels se bazează pe ideea lui de regenerare şi de recuperare a rasei ariene.

Un simbol neînţeles: Svastica

La ce vă gândiţi când vedeţi acest simbol, în primul rând? Care este noţiunea la care vă duce cu gândul? Svastica este unul dintre cele mai vechi simboluri ale omenirii şi totodată, unul dintre cele mai neînţelese. Astăzi reacţionăm destul de aspru la vederea acestui simbol, dar ar trebui să ne întrebăm de ce a ajuns să semnifice nazismul şi intoleranţa, şi mai ales, ce semnifica el înainte de a fi adoptat de către fascismul german.
        Semnificaţia lui astăzi, în sfera occidentală, este strict legată de înţelesul său în istorie. Svastica a devenit imaginea tipică a noţiunii de ură rasială şi intoleranţă din pricina adoptării sale de către Partidul Nazist în 1920. Simbolul fusese folosit de către Partidul Muncitoresc German, D.A.P., dar şi de aşa-numita Societate Thule (Thule-Gesellschaft)  sub influenţa unor gânditori precum Emile Burnouf şi Guido von List. Deasemenea, un steag cu svastică fusese adoptat în 1907 de către Ordinul Noilor Templieri fondat de misticul Lanz von Liebensfels, patronul şi fondatorul revistei naţionaliste Ostara. 


Von Liebenfels adera la aceeaşi doctrină rasială ca şi Grupul Thule, publica articole antisemite şi rasiste, cu accent pe superioritatea neamului germanic, promovând un anume tip de gândire numită ariosofie. Curentul ariosofic glorifica supremaţia spirituală a rase albe, a arienilor, bazându-şi doctrina pe tradiţiile germanice şi pe descoperirile arheologice. Indienii arieni erau văzuţi ca rasa primară cuceritoare, şi ce alt simbol ar fi fost mai grăitor pentru urmaşii acestora decât svastica.
        Într-adevăr, svastica nu apare odată cu nazismul, ci cu mii de ani înaintea sa. Se găseşte pretutindeni în Europa veche, întinzându-se până în Orientul Mijlociu, India, China şi poate chiar mai departe.  Cea mai veche atestare a simbolului nu este nici în Scandinavia, patria lui Odin, şi nici în India, căminul celebrei culturi de pe valea Indusului, spre dezamăgirea ariosofiştilor. Credem sau nu, forma cea mai timpurie apare chiar în curtea noastră, în cultura Vinča-Turdaş în Europa Neolitică, iar de acolo se pare că a fost importată pretutindeni. 

Inventar de semne ale culturii Vinca-Turdaş


În civilizaţia cretană a fost folosită ca semn sacru sau ca element decoratov, grecii moştenind de la ei motivele decorative de tip labirint având svastica în centru. 

 Svastica în Creta.

Pe malul Indusului, vechile sigilii ale civilizaţiei Harappa, contemporană cu primii ani ai Egiptului timpuriu şi cu civilizaţia sumerienilor, arată svastici de diferite forme şi orientări. 

 Sigilii ale civilizaţiei Indus.

India a păstrat tradiţia acestui simbol, trecând în buddhism. Rar întâlnim o statuie a lui Buddha fără simbolul svasticii pe piept, pe palmă sau pe haine.



Svastica este omniprezentă în Asia, având cele mai benigne conotaţii, de la pace, prosperitate (India), noroc (Nepal, India, Pakistan), până la eternitate (Mongolia) şi sacru (Coreea, India).  În Europa, svastica este încă asociată ideii de ură şi rasism, motiv pentru care este blamată afişarea ei. În 2005, Uniunea Europeană a încercat să interzică acest simbol, însă a fost confruntată cu obiecţii majore din partea multor naţiuni, printre care lideră de opinie a fost Marea Britanie. În 2007, deţinând preşedenţia Uniunii Europene, Germania a încercat propunerea unor sancţiuni drastice asupra afişării svasticii, conform legii interzicerii simbolurilor organizaţiilor neconstituţionale. A fost contracarată de protestele grupărilor hinduse din întreaga Europă, potrivit cărora, deşi a fost timp de aproape 50 de ani simbolul  nazismului,  svastica fusese înainte de aceasta, timp de 5000 de ani, un simbol al păcii.

 Svastica... Un simbol al intoleranţei şi violenţei


....sau al păcii şi iluminării?



Post Scriptum: realizez că articolul tratează problema extrem de expeditiv, însă vor urma articole care vor trasa istoria fascinantă a acestui simbol de-a lungul istoriei, cu documentarea de rigoare.

duminică, 8 aprilie 2012

Un instalator francez: "Sunt nepotul lui Hitler"

Phillippe Loret şi fraţii săi erau la masa de seară când tatăl lor, Jean-Marie, le-a dat vestea pe neaşteptate:
"Copii, am să vă spun ceva. Bunicul vostru este Adolf Hitler". Mărturisirea a fost făcută în urmă cu 40 de ani, iar Phillippe, care are în prezent 56 de ani şi este pensionat pe caz de boală, după ce a lucrat ca instalator pentru aviaţia franceză, încă nu ştie cum să reacţioneze, potrivit dailymail.co.uk.
El nu a vorbit până acum în mod public despre acea discuţie cu tatăl său, neîmpărtăşind faptul că ar putea fi nepotul celebrului dictator decât prietenilor apropiaţi. Dezvăluirea făcută recent se datorează apariţiei unor noi dovezi care confirmă adevărul spuselor tatălui său.
Jean-Marie, născut pe 25 martie 1918, la Seboncourt, fost înregistrat drept fiul natural al franţuzoaicei Charlotte Lobjoie. Ruşinea de a avea un fiu nelegitim a făcut-o pe aceasta să fugă la Paris, abandonându-şi copilul, care a fost crescut de bunici şi apoi adoptat de o familie înstărită, la vârsta de opt ani. "Această adopţie a fost aranjată de o călugăriţă din localitate, sora Theodosie, care îl cunoştea pe Hitler. Se pare că a făcut demersurile la cererea lui Hitler", spune Philippe Loret.
De altfel tatăl său, a scris o carte autobiografică, intitulată "Your Father's Name Was Hitler" (Numele tatălui tău a fost Hitler, n.r.), în 1981, pe baza celor povestite de Charlotte Lobjoie.
Jean-Marie s-a reîntâlnit cu mama lui, la Paris, în timpul ocupaţiei germane, care a început în mai 1940, mai spune Phillipe. Charlotte obişnuia să primească bani de la ofiţeri germani în acea perioadă, mai povesteşte nepotul acesteia.
Noi dovezi care atestă veridicitatea autobiografiei lui Jean-Marie ca fiu al lui Hitler au ieşit la iveală luna trecută, când Alan Wilkes, fiul lui Leonard Wilkes, unul dintre primii soldaţi care au debarcat în Normandia pe 6 iunie 1944, a dat publicităţii un fragment din jurnalul tatălui său.
Pe 30 septembrie 1944, Leonard scria: "O zi interesantă astăzi. Am vizitat casa în care Hitler a locuit când era caporal în ultimul război, am văzut femeia care a avut un copil cu el şi ea ne-a spus că acel copil, un băiat, luptă acum în armata franceză împotriva germanilor".
La rândul său, Alan Wilkes a dat publicităţii acest fragment din jurnalul tatălui său, în urma apariţiei altor dovezi în sprijinul ipotezei că Jean-Marie a fost fiul lui Charlotte Lobjoie cu Adolf Hitler, conceput în vara anului 1917, când tatăl său lupta ca tânăr caporal în nordul Franţei.
Povestea unui presupus fiu nelegitim al lui Hitler i-a divizat pe istorici timp de zeci de ani. Jean-Marie a murit în 1985, la vârsta de 67 de ani, însă în urmă cu două luni, avocatul său Francois Gibault a adus în atenţia publică, prin revista Le Point, noi dovezi care susţin spusele clientului său.
O serie de teste au arătat că Jean-Marie avea aceeaşi grupă de sânge ca Hitler şi un scris similar. Documente ale armatei germane atestă faptul că ofiţeri nemţi îi duceau plicuri cu bani mamei lui Jean-Marie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După moartea mamei sale, Jean-Marie a găsit în podul casei acesteia picturi semnate de Adolf Hitler, iar în Germania se află o pictură a dictatorului reprezentând o femeie care arată exact ca Charlotte.
Cea mai evidentă dovadă este însă asemănarea izbitoare a lui Jean-Marie cu liderul nazist, o asemănare pe care a moştenit-o şi Phillippe.
Acesta din urmă a fost însurat şi a rămas văduv în 1991, având trei copii. În prezent, trăieşte cu o altă femeie, Veronique, în vârstă de 46 de ani, care spune că pentru ea nu contează că partenerul ei ar putea fi nepotul Fuhrer-ului. Ea, ca şi Phillippe, crede însă că acest lucru este adevărat.
"Cred că sunt nepotul lui Hitler. Sigur că sunt. Dovezile sunt acolo. (...) Tatăl meu mi-a spus-o. Mama mea este încă în viaţă şi aşa crede şi ea. El face parte din familia mea şi de aceea îl am pe perete. Hitler este familia mea", spune Phillippe Loret.
El consideră, totodată, că nu poartă vina pentru "toate lucrurile care s-au întâmplat în timpul războiului". "Ce a făcut el nu are nicio legătură cu mine. El va fi mereu o parte din familie pentru mine. (...) Nu cred că răul se transmite. Sigur că moşteneşti însuşiri ale părinţilor, dar îşi construieşti propria viaţă", a mai spus Loret.