Unii autori se refera la toti prizonierii si la toate lagarele din istoria sovietica (1917–1991) ca la Gulag-uri. De asemenea, folosirea moderna a termenului este deseori in mod notabil nelegata de URSS: de exemplu, in expresii precum: “Gulagul din Coreea de Nord”, sau chiar “Gulagul privat american”. Trebuie notat ca abrevierea originala ruseasca, folosit numai la singular, nu a descris niciodata un singur lagar, ci o institutie guvernamentala care avea in subordine intregul sistem de lagare.
Dupa Revolutia bolsevica din 1917, Lenin a anuntat ca orice “inamic de clasa”, chiar in absenta oricarei dovezi a vreunei crime impotriva statului, nu poate fi un cetatean de incredere si nu trebuie tratat mai bine decat un criminal. Din 1918, au fost construite locuri de detentie de tipul lagarelor, ca o extensie reformata a mai vechilor lagare de munca, dezvoltate in Siberia ca parte a sistemului penal in Imperiul Tarist. Cele doua tipuri principale au fost: “Lagarele cu scopuri speciale VCK” si lagarele de munca fortata.
Ele erau concepute pentru diferite tipuri de oameni considerati periculosi pentru stat: criminalii de drept comun, prizonierii din Razboiul civil rus, pentru oficialii acuzati de coruptie, sabotaj si delapidare, diferite tipuri de inamici si disidenti ca si pentru fostii aristocrati, oamenii de afaceri si fostii mosieri.
Ca o institutie a intregii Uniuni, Gulag-ul a fost organizat in mod oficial pe 25 aprilie 1930 sub numele de “ULAG” prin ordinul OGPU numarul 130/63 in conformitate cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data de 7 aprilie acelasi an, si a fost redenumit ca “GULAG” in noiembrie. Gulag-ul s-a dezvoltat rapid. Proiecte esuate, recolte proaste, accidente, productia slaba, proasta planificare, toate erau atribuite coruptiei si sabotajului iar cei asupra carora se putea arunca vina puteau fi gasiti cu nemiluita. In acelasi timp, rapida crestere a nevoii de resurse naturale si programul exploziv de industrializare cereau forta de munca ieftina. Denunturile, “planul” de arestari, executiile sumare si activitatea politiei secrete au devenit larg raspandite.
Cea mai simpla cale pentru condamnare lipsita de complicatii, in cele mai multe cazuri automata, era asigurata de Articolul 58 al Codului Penal al RSFSR. Intre anii 1931–1932, in Gulag arau aproximativ 200.000 de prizonieri in lagare; in 1935 – aproximativ 1 milion (inclusiv coloniile de munca), iar dupa Marea Epurare din 1937, aproape 2 milioane de oameni. Prin comparatie, populatia de condamnati, care munceau in echipe in afara inchisorilor sau in penitenciarele din SUA, a ramas constanta la un numar de cateva sute de mii de oameni.
Pe durata celui de-al doilea razboi mondial, popolatia din Gulag-uri a scazut dramatic, datorita ” eliberarilor” in masa sute de mii de prizonieri care au fost inrolati si au fost trimisi direct pe linia frontului, dar asta in principal datorita cresterii pierderilor in perioada 1942–1943.
Dupa terminarea razboiului, numarul de intemnitati in lagare si in colonii a crescut din nou foarte rapid si a ajuns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la inceputul deceniului sase. In timp ce unii dintre ei erau dezertori si criminali de razboi, au fost de asemenea intemnitati si prizonierii de razboi rusi si “rusii trimisi la munca fortata” in Germania care, fara exceptie, au fost acuzati de tradare si “cooperare cu inamicul”, (in mod formal, ei lucrasera pentru nazisti).
Un mare numar de civili din teritoriile sovietice cazute vremelnic sub ocupatia straina, ca si din teritoriile anexate de Uniunea Sovietica dupa razboi, a fost trimis in lagare. Nu a fost neobisnuit ca supravietuitori ai lagarelor naziste de exterminare in masa sa fie transportati direct in lagarele sovietice de munca.
Pentru ani de zile dupa terminarea razboiului, o minoritate semnificativa dintre condamnati a fost formata din germani, finlandezi, polonezi, romani si alti prizonieri de razboi si persoane din tarile straine “eliberate” de Armata Rosie.
Statul a continuat sa mentina Gulag-ul pentru ceva vreme dupa moartea lui Stalin din martie 1953. Amnistia care a urmat a fost limitata la cei care fusesera condamnati la maxim 5 ani, de aceea cea mai mare parte a condamnatilor de drept comun a fost eliberata. Eliberarile prizonierilor politici a inceput in 1954 si au devenit generale si au fost cuplate cu reabilitari in masa dupa denuntarea Stalinismului de catre Nikita Hrusciov in Discursul secet de la al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie 1956.
In mod oficial, Gulag-ul a fost inchis prin ordinul 20 al MVD (ministerul sovietic de interne) din 25 ianuarie 1960, pentru ca si MVD insusi sa fie eliminat prin ordinul 44-16 al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, doar pentru a renaste sub denumirea de KGB.
Numarul total de morti din sitemul lagarelor de munca corectionala despre care exista documente pentru perioada 1934 – 1953 este de aproximativ 1.054.000, (numar care include prizonieri politici si de drept comun). Trebuie subliniat ca el nu cuprinde aproximativ 800.000 de executii ale “contrarevolutionarilor”, deoarece ele erau duse la indeplinire in afara sistemului de lagare.
Din 1932 pana in 1940, cel putin 390.000 de tarani au murit in domiciliu fortat; aceasta cifra poate fi putin exagerata, dar, pe de alta parte, nu include morti din perioadele de pana la anul 1932, respectiv dupa anul 1940 sau mortii dintre exilatii ne-tarani. Numarul de oameni care au fost prizonieri la un moment dat este, desigur, mult mai mare, si mai trebuie spus ca multi dintre supravietuitori au suferit leziuni fizice sau psihice definitive.
Normele extrem de mari, violenta, foamea si elementele potrivnice ale naturii erau motivele principale pentru rata inalta a mortalitatii din Gulag, care atingea pana la 80% din efectiv in primele luni de la deschiderea multor lagare.
Taiatul de copaci si mineritul erau cele mai obisnuite activitati dar si cele mai dure. In minele din Gulag, norma unei persoane putea fi de 13 tone de minereu pe zi. Nerealizarea acestei cote atragea dupa sine micsorarea ratiei de hrana, un cerc vicios care avea de cele mai multe ori consecinte fatale transformand prizonierul intr-o om slab si epuizat, poreclit “mierlitor” “dohodiaga” “mierlitor”.
Prizonierii erau fortati deseori sa lucreze in conditii inumane. In ciuda climei aspre, ei nu erau aproape niciodata imbracati si hraniti corespunzator, nu beneficiau de ingrijire medicala, nu li se oferea nici un mijloc de combatere a lipsei de vitamine care ducea la boli de nutritie precum scorbutul. Valoarea nutritiva a ratiei zilnice de hrana varia in jurul cifrei de 1.200 calorii (5.000 kilojoule), cea mai mare parte obtinute din paine de proasta calitate (distribuita la kilogram si denumita tain”пайка”, paika). In conformitate cu prevederile Organizatia Mondiala a Sanatatii, necesarul minim pentru muncitorii care lucreaza in conditii grele este de 3.100–3.900 calorii (13.000 – 16.300 kJ) pe zi.
Administratorii furau in mod obisnuit din stocurile de produse finite pentru propriul beneficiu ca si pentru a obtine favoruri de la superiori. Drept rezultat, condamnatii trebuiau sa munceasca si mai mult pentru a acoperi diferentele. Administratorii si oplositii (condamnatii desemnati sa faca de seviciu in lagar, precum bucatarii, brutarii, magazionerii) furau din medicamente, imbracaminte si din stocurile de alimente.
Neindeplinirea normelor zilnice de munca sau refuzul de a iesi la munca se pedepsea cu carcera, tortura sau impuscare conform art 58 par.14 „sabotaj” sau „contrarevolutie economica”. Ca in mai toate lagarele comuniste, erau incurajate denuntul, demascarea intelectualilor si burghezilor „politici” de catre detinutii de drept comun „cozi de topor” rasplatite cu mancare in plus sau comutarea pedepsei.
In perioada de inceput a Gulag-urilor, locatiile pentru lagare erau alese in primul rand pentru scopul de a izola prizonierii. Manastirile retrase au fost alese in mod special locatii pentru noile lagare. Asezarea de pe Insulele Solovetsky din Marea Alba este una dintre primele si dintre cele mai faimoase, fiind fondata la scurta vreme dupa Revolutia din 1918. Numele popular al insulelor, “Solovki”, a intrat in argoul penitenciarelor ca un sinonim pentru lagarul de munca in general.
Acest prim lagar a fost prezentat lumii drept un exemplu al caii noi sovietice de “reeducare a dusmanilor de clasa” si de reintegrare a lor prin munca in societatea sovietica. La inceput, condamnatii (dintre care o parte importanta o reprezentau intelectuali rusi, s-au bucurat de o libertate relativa (in limitele naturale ale insulelor. S-au editat reviste si ziare locale si s-a facut si ceva cercetare stiintifica (de exemplu a fost initiata si mentinuta o gradina botanica locala, care din pacate s-a distrus in intregime). Pana la urma s-a transformat intr-un lagar obisnuit de munca. De fapt, unii istorici au sustinut Solovki a fost un lagar-pilot.
Mina de aur pe Valea Kolyma
In cadrul noii faze de concentrare in Gulag-uri a fortei de munca ieftine, s-au construit noi lagare prin toata sfera de influenta sovietica, oriunde obiectivele economice impuneau existenta lor. Obiective precum Belomorkanal sau Magistrala Baikal-Amur sau constructii din marile orase, precum tronsoane ale faimosului Metrou din Moscova si campusul Universitatii de Stat din Moscova, toate edificate prin munca silnica. Multe alte proiecte din timpul industrializarii fortate, a razboiului sau din perioada imediat postbelica au fost realizate cu munca fortata a condamnatilor, iar activitatea lagarelor Gulag-ului acopereau un domeniu mare de activitate a economiei sovietice.
Majoritatea lagarelor de munca erau asezate in cele mai indepartate zone ale nord-estului siberian (cele mai cunoscute lanturi de lagare era Sevvostlag (Lagarele de Nord-Est) de-a lungul raului Kolima si Norillag langa Norilsk) ca si in partea de sud-est a Uniunii Sovietice, in principal in stepele din Kazakhstan (Luglag, Steplag, Peschanlag). Acestea erau niste zone vaste si nelocuite, fara drumuri (de fapt, chiar constructia drumurilor era asigurata de condamnatii din lagarele specializate in constructii de sosele), fara resurse de hrana, dar bogate in zacaminte minerale si alte resurse naturale (precum lemnul).
Totusi, lagarele erau raspandite si in restul Uniunii Sovietice, inclusiv in partea europeana a Rusiei, in Belarus si Ucraina. Au mai fost cateva lagare aflate sub controlul direct al Gulag-ului, localizate in afara Uniunii Sovietice in Cehoslovacia, Ungaria, Polonia si Mongolia.
Nu toate lagarele erau fortificate. De fapt, unele lagare din Siberia aveau limitele marcate doar prin stalpi. Evadarile erau descurajate de conditiile naturale grele dar si de patrulele dotate cu caini de urmarire care erau repartizate in fiecare lagar. Pana in anii ’40, triburile bastinase ajutau deseori evadatii, dar criminalii fugiti au facut multe victime printre localnici.
Aceste violente, la care se adaugau recompensele mari, tentante, i-au facut pe bastinasi sa ajute autoritatile la prinderea fugarilor. Paznicilor lagarelor li se dadeau ordine severe sa-si tina prizonierii sub control prin orice mijloc. Daca un condamnat evada de sub supravegherea unui gardian, acesta din urma risca sa fie dat afara din fortele de paza si sa fie condamnat la randul sau la munca silnica in lagar.
In unele cazuri, echipe de condamnati erau transportati in teritorii noi, cu resurse de supravietuire limitate si erau parasiti in pustietate. Cateodata, erau necesare cateva tentative pana cand un val de colonisti reuseau sa supravietuiasca in salbaticie si sa termine de construit lagarul.
Zona de-a lungul raului Indigirka era cunoscuta drept Gulag-ul din interiorul Gulag-ului. In satul Oymyakon s-a inregistrat recordul celei mai scazute temperaturi.
Fiecare tara comunista a avut “Gulagul” ei, cele mai vestite fiind “Laogai”-ul din Republica Populara Chineza, din cauza numarului record de detinuti, proportional cu populatia tarii, si “Angkarul” din Cambogia, din cauza faptului ca totalitatea populatiei orasenesti a fost internata si ca 25% dintre Cambogieni (2 milioane din 8) i-au cazut victime. Atat Republica Populara Romana, cat si Republica Socialista Romania, au avut la randul lor o retea de inchisori, penitenciere si lagare pentru detinutii politici: “Gulagul romanesc”.
