duminică, 19 februarie 2012

FANTASMA IMPERIULUI UNGAR SI CASA EUROPEI

Lucrare scrisa de Raoul Sorban  (editura Globus 1990).
Raoul Sorban  (n. 4 septembrie 1912 Dej- d. 18 iulie 2006 Cluj-Napoca) a fost un critic de artă, pictor, scriitor, eseist, academician și memorist român.



                                     Cuvant inainte 



   Panorama celor patru ani de stapanire a Regatului Ungar asupra unor teritorii romanest de prin partile Transilvaniei contine nenumarate intamplari,puse la care de un intreg aparat opresor actionand sistematic si subminant,ce a starnit indignare ,mirare si groaza.
   Cuprinsi de fanatica obsesie si pasiune pentru reinstalarea unui ipotetic ``drept istoric milenar``de a subjuga neamurile si de a statua,alaturi de nazisti si fascisti - si alianta ideologica cu acestia - o ``noua ordine`` in Europa,inchipuita pe ideea unei puteri politice absolute in spatiul ungarismului, cei care au servit sistemul s-au purtat asemenea unor nelegiuiti.Din acest motiv constiinta comuna nici n-a facut vreo deosebire intre ei si niste criminali de rand.
   Cand cugetul cauta sa descoprere cauzele acestor ispravi,petrecut in urma cu cincizeci de ani si ramase ne sterse in memoria activa a unui intreg popor -  rememorarea este obligata sa devina un act de cunostiinta ce desparte activul de pasiv,scotandu-le dintr-un stadiu hibrid,ca dintr-o imagine de oglinda aburita.Cand descifrez apoi contururi,forme,lumini si umbre,prin ele te intalnesti cu fostele tale ganduri,lucruri si istorii ce n-au incetat,totusi,sa mai pulseze,desi cu o intensitate atenuata,in spatiul unor triste meditatii,in care se afla implicate cele mai neasteptate resorturi ale fintei umane.
   Poti oare sa eslusesti toate detaliile ca sa clarifici contururile adevarului ? Dar rostirea adevarului nu a fost - si nu este - adeseori grevata de numeroase retineri si restrictii ,desi - cum se spune - el serveste la imbunatatirea vieti, incercand sa inlature dependenta de forte necontrolate ale distrugeri. Sau,poate,ar fi totusi mai salutar ca trecutul sa fie uitat  ori asezat pe al doilea plan fata de alte probleme ce s-au petrecut in cursul ultimelor decenii? Ar putea oare uitarea sa ne daruiasca o seninatate autentica ,de durata ?
     Un prezent independent de trecutul sau,concentrat in actualitate,nu ne-ar inzestra cu o constiinta mai senina? Nu ne-ar oferi protectie impotriva unor amintiri traumatizante?
    Dar acceptand o asemena protectie,uitarea nu ar echivala cu o agresiune brutala impotriva functiilor critice ale spiritului?
     Cei care au trait pe pamantul ``Transilvaniei de Nord``,anii apocaliptici ai suprematiei si agresivitatii de tip ungarist si ai obsesiilor imperialiste ale Regatului Ungar,fara sa fi fost zdrobiti de mecanismele distrugerii,stiu crea bine - ca martori ai acelor ani - ca in fata raului care s-a infatisat cu intreaga violenta a agresiuni respective,viata si-a putut pastra propria sa infatisare  numai sperand intr-o lume capabila de a nimici principiul dominatiei prin forta.Numai acestia mai stiu astazi ca a existat o puternica rezistenta antifascista,de o covarsitoare fecunditate,prin care Europa infectata de tubarea nazista,fascista si ungarista a reusit sa-si pastraze constiinta morala;o miscare care paruse uneori o activitate de utopica visare, alteori - ceea ce si era de fapt - o forta ce impulsiona gandire nu numai judecata clara ,ci si spre actiune,spre o faptuire investita cu garantia justetii actului - in acei ani poate singura infatisare autentica a umanismului.
     Indata dupa zdrobirea armatelor germano-ungare pe fronturile din Transilvania,cand fiecare avea in evidenta sufletului imaginea unei rude ori a unui prieten asasinat,a unei cunostinte schingiuite,deportate ori gonit din caminul sau ,ungarismul a elaborat o noua strategie a imortalitatii politice.Datorita acestei strategii,romanii ,mai ales cei din Transilvania de Nord au rost instantaneu metamorfozati din victime ale Regatului Ungar , aflat sub domnia regentului Horthy,in proscrisii unei pretinse ``democratii``. Anii ce au urmat au adus suficinete dovezi despre cum a fost - si de catre cine - transformat adevarul in contrariul sau. Si nici macar nu era doar ultima palpaire a urii,dispretului si repulsiei. Justificarea ``ideo-logica`` nu putea fi oferita de o realitate ; ea a fost elaborata prin mistificatii pur verbale de catre cei ce aveau sa fie nevoiti sa-si recostumeze o buna parte a biografiei lor si sa procedeze la legarea despotica a ungarismului de argumentele comerciale ale salvarii prin falsificarea termenului de ``democratie`` . A  fost o actiune care si-a cunoscut codul, a avut claritatea tacticii adoptate, a prevazut efectele la care aveau sa conduca procedeele aplicate in deplina cunostinta de cauza.
     Pentru evolutia ulterioara  a vietii noastrea aceasta actiune a fost de o foarte mare importanta, fiind ca cei ce au suspendat legile morale ale timpului si spatiului au continuat sa manuiasca cu luciditate o masinarie, dupa o schema care in loc sa produca eliberarea a inabusit, asemena unui cer gros,incarcat la maximum cu electricitate, metabolismele convietuirilor firesti cu poverile suspiciunilor si ale dereglarilor. S-a vazut atunci ca mimarea prieteniei nicidecum n-a insemnat prietenie. Viclenia si rautatea ,folosite fara masura , s-au rasfrant, asupra vieti cu o patima navalnica crescand mereu si mereu , ajungand sa distruga sute de mii de oameni, cel putin un sfert din numarul locuitorilor nemaghiari  din zonele ocupate timp de patru ani de Regatul Ungar - romani,evrei,ruteni,sarbi -dezlantuind spaima , teama ,moarte, legand in memoria istoriei ungarismului de faptele sangeroase pe care le-a savarsit impotriva unor victime lipsite de aparare .
      Ceea ce a determinat sistemul ungarist sa iroseasca  atat de jalnic umanitatea fiintei umane  unei natiuni - si cugetul ei -  era convingerea ca in spatele fostei `` Ungarii istorice `` lumea se afla la discretia absoluta a unui imperiu dominator, orgolios si infumurat ,  a carei existenta si distins ar fi corespuns unei ``misiuni civilizatorii``. Ca urmare , natiunea dominatoare a statului, putina ca numar si de sovaialnica dar ambitioasa inzestrare culturalizata spre a-si  amplifica propria existenta, a incercat sa supuna stapanirii sale politice,economice,militare si spirituale  -  si sa absoarba in sine - cat mai multe neamuri prin distrugerea identitati lor etnice. O asemena descumpanire a ratiuni, in care arbitrarea se opune fluxului normal al vietii,determinand o natiune sa-si poata inchipui ca dobandire fricii sale depinde de sfarmarea libertatii altor natiuni,isi are obarsia in instinctul strabun al cuceritorului care isi asigura fiinta cu bataia armelor si isi impune dominatia  lezand destinele umane prin forta.
     Psihologia cuceritorului, cu strabunele si funestele sale vanitati, s-a transmis apoi unora din urmasi - si copiilor copiilor acestora - facandu-i astfel partasi la nelegiuiri ce fusesera comise odinioara. Macar de ar fi fost o ultima palpaire a dusmaniei, dispretului si repulsiei ! Dar, dupa cate se pare , epilogul unor vetuste si intretinute traditii nu a fost inca consumat. Functiile complexului de superioritate au continuat sa reapara intr-un nou jargon,in tipare ``ideologice`` adaptate la conjuncturi contemporane, vizand reiterativ si sfidator, cu o regie experta,actualizarea revendicarilor ``istorice``.
     Nu as fi vrut sa-mi amintesc de acele injosiri si descumpaniri ce devenisera vizibile atunci cand faptele oficializatilor maghiari din anii ocupatiei ar fi trebui sa ajunga pe masa de disectie a criticii. Dar s-a icercat - si s-a reusit - atunci,in toamna anului 1944,declansarea unui proces menit sa mentina in romania un edificiu politic compromis si sa salveze potentialul de vigoare a antiromanismului si antievreismului in liniile sale directoare. armele erau vechi. S-au mai comis cu ele fapte sangeroase !  Erau arme statornice  administrate uneori ca pauze, cu intervale expectative si la diverse intensitati, in numele si cu pretextul, de catre o mentalitate dresata pentru atac si ofensiva, careia nu-i era straina nici ideea de a aplica teroarea .
    Pentru inducerea in eroare , mai ales a comandamentelor militare romano-sovietice,care luptau pe fronturile Transilvaniei,in mod intentionat un grup, compus din resturile politicienilor maghiari, s-a precipitat, cu sprijinul unei pretinse ``stangi``, sa falsifice lucrurile : o tactica detestabila facea intentionat confuzie intre aparenta su substraturile ei,intre problemele abordate si maniera de a le aborda si de a le trata.Repertoriul politic si de procedee a fost elaborat intr-un laborator central, cu sediul la Cluj, de unde au pornit initiative, comenzi,mesaje si - mai ales - sperante vane. Actiunea aceasta , o incercare de subminare a unitatii tarii si natiunii noastre, crease momente de jubilare, de victorie.
    Toti aceia dintre noi care au trait cosmarele anilor de razboi si de injosire ale unor neamuri, inteleg lesne cate leziuni s-au produs atunci. Au fost distruse caminele ,libertatea,independenta,respectul fata de fiinta umana,linistea ; s-au incercat distrugerea limbii,a vieti spirituale,a gandirii,ca si a culturii. La acest sabat infernal, organizat sub simbolul  Coroanei Sfantului Rege stefan al Ungariei au participat nu numai profesionistii institutionalizati si distrugerii si teroarei, ci si voluntari provenind din toate straturile societatii.Dar, in acelasi timp, toti cei care au trait ei insisi cu disperare acei ani de apocalips, ca victine , nu puteau sa nu spere la forta unei forte providentiale,apta sa dezlege incalcirea lucrurilor, care trebuia sa intoarca omenirea la viata normala, la cugetul clar, ca si la restabilirea unui echilibru pe calea infratirii si unitatii dintre oameni.O asemenea speranta era ,poate , singura punte de legatura cu viitorul. Fiindca prezentul acestei perioade demonstreaza necesitatea inevitabila si imperioasa  de a curma foate formele agresiunilor, de a destepta - si organiza - sentimentul solidaritatii dintre oameni,de a-i face constienti ca ceea ce se petrece pe intinderile Europei sub patronajul celui de-al III -lea Reich, nu este altceva decat o marsava crima impotriva omenirii insasi.Or, inlaturarea incalcarii legilor fundamentale,care pot asigura armonia dintre oamnei, nu se leaga de o cauza - nici nu se reduce la o actiune - locala ori nationala, ea fiind un act de constiinta si de solidaritate colectiva, menit sa reaseze orientarea ideologica a intregii lumi. Un asemenea act nu se poate baza decat pe cunoastere si intelegerea faptelor si a semnificatiilor acestora.
    Dupa cum s-a vazut , cele petrecute in ani razboiului incheiat in 1945 s-au aratat a fi fost al;tceva decat niste conflicte determinate de motivele teritoriale ori nationale. Criza morala care le-a declansat, amenintand intregul unives uman, a persistatinsa, sub diverse aspecte, continuandu-se de-a lungul anilor,adeseori sub forme disimulate.Toti ce ce i-au urmat -- ii mai urmeaza -- calea s-au incalcit in confuzia valtorilor intr-o viata fara egal si fara opreliste de ordin moral.
      Insemnarile despre obsesiile imperiale.despremaghiaromania in doctrina ungarismului incearca, prin urmare , sa arate unele aspecte ale acelui empirism ideologic care trebuie neaparat contestat nu numai ca ceva ce a existat, dar si ca un fenomen transferabil in starile de lucruri ulterioare  - in scopul inlaturarii inegalitatii ,brutalitatii si asupririi de orice fel.








                                                  `` MAGHIAROMANIA``
                                        IN  DOCTRINA  UNGARISMULUI



      Existand o foarte clara deosebire intre fenomenul pe care il exprima in marile grupuri simultane ori succesive ale curentelor nationalist-sovine si de extrema dreapta ``maghiaromania`` ca si notiune de ungarism --- pe care am folosit-o in paginile anterioare -- se impun un continut specific.
      Societatea ungara, ca orice societate de altfel, a suferit multiple influente.Cateva dintre ele aveau caracteristici dominatoare, care ii confereau un profil particular.
       Unul din telurile nu numai marturisite, dar si intrate intr-o riguroasa practica,prezente in raporturile sociale,in structura sistemelor educationale , in elaborarea proiectelor de viitor,activ in toate formele vietii colective si private --  ca rezultat si ca dinamica a unui ideal -- a fost si asimilarea -- ori anihilarea -- ``nationalitatilor`` din cuprinsul fostei Ungarii, o tara multinationala, poliglota si care ,de-a lungul unor secole ,cei de nationalitate ungara erau in minoritate. Asimilarea a avut un aspect codificat, extins in cultura  , politica,credinte religioase etc.
      Normele acestui proces,care si-a elaborat ideologia mai insistent in secolele XIX si XX s-au concretizat intr-un program impus ansamblului societati de catre un grup dominant. Ea a corespuns -- si va corespunde inca pana la omogenizarea nationala a tuturor minoritatilor din Ungaria -- unei ambitii nu odata marturisita si fara incetare combatuta de nationalitati. Exceptii de la regula ungarismului au fost si continua sa fie, mai ales in randurile intelectualilor,artistilor ,scriitorilor,savantilor, deci a unor categorii sociale ai caror membri nu sunt simpli ``reproducatori de traditii``, ci creatori luminati,exponenti ai unor transformari in directia progresului (Bela Bartok, Endre Ady, Jozsef Attila, Aurel Bernath Albert Szentgyorgyi s.a.).
      Ideologia deznationalizarii.a asimilarii, ori a anihilarii fortate si rapide, alaturi de ideea ``natiunii politice`` (despre care vom avea prilejul de a vorbi cu alta ocazie) a devenit nu numai un argument de lupta al dominatiei ci si insasi expresia sa. Aceasta ideologia a patruns , prin repetate si indelungate manipulari,in aspiratiile cvasicolective ale societati ungare
    Prinsi in istoria societatii lor institutionalizate, indivizi au putut fi implicati adeseori intr-o miscare, fara a fi constienti de nedreptatea cauzei la care au aderat  prin practica ori prin convingere ca fericirea lor personala se va realiza doar in legatura cu infaptuirea telului urmarit de ideologia nationalista-sovina, voluntara si dominanta. In acest al doilea caz, indivizii isi vor potrivi actele si aspiratiile cu deciziile sistemului de care sunt legati, participand -- uneori activ,alteori pasiv -- la politica oficiala ori oficializata (in ambele cazuri insa ei isi asuma responsabilitati in ansamblul vietii sociale dobandind identitate prin mediul pe care il sustin).


       De-a lungul celor patru ani de ocupatie ungara (1940-1944), in transilvania de Nord am fost martorii unui fenomen imprevizibil : prinsi in reteaua structurilor Regatului Ungar, si ale institutiilor sale, numerosi oameni si-au pierdut luciditatea, ca, pana la urma , sa-si  lege aspiratiile  de sistemul de relatii nationaliste-sovine,reprezentate de statul insusi. Nu putini ~~oameni de extrema stanga`` adica comunisti, s-au conformat programului oficial al ``societati ungare``, unii dintre ei dand glas acelei convingeri ca ``maghiarimea poarta in sine un mesaj ereditar``, acel anume `` de a avea un rol determinat si conducator in bazinul carpato-dunarean``.aderand la un asemena program, ori nereactionand in potriva lui, multi s-au lepadat de constiinta propriilor aspiratii de odinioara.




                   va urma .....